Isabeau de Bavaria Ziua nașterii, data nașterii

Isabela de Bavaria sau Isabela de Bavaria-Ingolstadt (în franceză Isabeau de Bavière; n. 1370, München, Ducatul de Bavaria – d. 24 septembrie 1435, Paris, Regatul Franței), aparținând Casei de Wilttelsbach, a fost regină a Franței între 1385 și 1422 prin căsătoria cu regele Carol al VI-lea al Franței. A fost regenta Franței începând din 1393.

Încoronarea Isabelei de Bavaria, organizată cu mare fast în 1389, a fost urmată de intrarea triumfală în Paris. Carol al VI-lea a suferit în 1392 prima sa criză de nebunie, îndepărtându-se apoi treptat de guvernare. Episoadele de demență au provocat confuzii. Un bal organizat de regină în 1393, i-a slăbit mai mult echilibrul mental. În ciuda cererilor repetate ca soția lui să fie îndepărtată, Carol o autoriza frecvent să acționeze în numele său. Ca urmare, Isabela a exercitat neoficial regența pentru cei patru fii ai lor care au devenit succesiv moștenitorii tronului: Carol (d. 1401), Ludovic (d. 1415), Ioan (d. 1417) și viitorul rege Carol al VII-lea. Isabela a participat la consiliul regal, exercitând timp de aproape treizeci de ani o autoritate neegalată până atunci de o regină a Franței.

Boala regelui Carol al VI-lea a creat un vid politic care a generat un război civil între Casa de Armagnac și Casa de Burgundia, între susținătorii fratelui său, Ludovic I de Orléans, și susținătorii ducilor de Burgundia. În interesul fiilor ei, Isabela a schimbat des alianțele cu cele două facțiuni. În cele din urmă burgunzii au acuzat-o de adulter cu ducele de Orléans, a fost alungată din Paris și chiar închisă de familia Armagnac. În 1407 ducele Ioan I de Burgundia a ordonat asasinarea lui Ludovic de Orléans, ceea ce a declanșat desfășurarea ostilităților între cele două părți. Situația a devenit mai complicată în 1419 când, la instigarea armagnacilor, delfinul Carol a orchestrat asasinarea ducelui de Burgundia ceea ce a cauzat o ruptură definitivă între Isabela și fiul ei. Regina a negociat apoi cu Henric al V-lea al Angliei, care profitase de conflictul dintre armagnaci și burgunzi pentru a schimba în 1415 cursul războiului purtat cu Franța și a începe cucerirea metodică a nordului regatului Franței. Negocierile dintre Henric al V-lea, Isabela și burgunzi au avut ca urmare semnarea Tratatului de la Troyes în 1420, prin care delfinul pierdea dreptul la tron datorită implicării lui în asasinarea lui Ioan de Burgundia, iar Henric al V-lea, căsătorit cu Caterina, fiica regelui Carol al VI-lea, urma să preia coroana Franței după ce socrul său avea să moară.

În 1422, după moartea soțului ei, Isabela de Bavaria s-a stabilit definitiv la Paris, aflat în stâpânirea englezilor, și a dus o viață retrasă până la sfârșitul vieții.

Încă din timpul vieții, Isabela de Bavaria a fost aspru criticată pentru stilul de viață luxos și presupusele sale infidelități. Începută sub cele mai bune auspicii, epoca ei a fost una dintre cele mai întunecate din istoria regatului Franței, care a fost salvat de la dezastru de fiul ei, regele Carol al VII-lea. Până în secolul al XIX-lea, Isabela a reprezentat în istoriografie arhetipul „reginei rele”. Totuși, în secolul al XX-lea istoricii au reexaminat diversele scrieri contemporane Isabelei ajungând la concluzia că, deși modul ei de a guverna a fost catastrofal, multe elemente atribuite reputației ei sunt exagerate - rezultat al ficțiunilor și al propagandei concepute de susținătorii lui Carol al VII-lea.